Istoric

img_istoricLiceul Tehnologic ”Ion Mincu” din Tulcea este o instituţie de învăţământ tehnic  care în prezent pregăteşte elevii în domeniul construcţii, instalaţii şi lucrări publice şi domeniul industrie textilă şi pielărie. Învăţământul profesional şi tehnic în aceste două domenii are o istorie modernă începând din anii 1970 când apar primele două licee industriale, Liceul industrial Metalurgic ( actualul Colegiu Tehnic ,,Henri Coandă” ) şi Liceul Industrial de Construcţii nr. 4 (actualul Liceu Teoretic ,,Grigore Moisil”).

În aceste forme de învăţământ, elevii se pregătesc 5 ani pentru a obţine o diplomă de ,,muncitor de înaltă calificare” sau, dacă urmează cursurile claselor de şcoală profesională din cadrul acestor licee, timp de trei ani, o diplomă de ,,muncitor calificat”.

După câţiva ani de funcţionare sub această formă, respectiv 5 şi 3 ani – ultima promoţie de acest gen fiind în anul 1978 – se introduce obligativitatea a 10 ani de studiu obligatorii, care au dus la apariţia primei şi a doua trepte de liceu, şcoala profesională devenind o componentă de 1,5 ani pentru elevii care absolveau prima treaptă de liceu şi nu doreau, sau nu reuşeau să acceadă în treapta a doua de liceu.

În anul 1991, la iniţiativa inspectorilor generali prof. Mihai Albotă şi prof. Ioan Bara, şi cu acordul directorului Liceului Teoretic ,,Grigore Moisil”, prof. Cristache Crăciun, se înfiinţează Grupul Şcolar de Construcţii Montaj Tulcea.

Fostul Liceu Industrial de Construcţii nr. 4 Tulcea, pune la dispoziţia noii şcoli înfiinţate ultimul etaj al fostului internat de băieţi, restul clădirii fiind ocupat de ,,corpul C” al Şcolii Generale nr. 12 Tulcea.

De la o bază materială zero, un număr de 6 clase în profil construcţii-lucrări publice, două clase postliceale profil construcţii-montaj, arhitectură şi sistematizare şi , două clase de ucenici, profil croitorie, şcoala s-a dezvoltat ajungând să aibă la un moment dat un număr de 33 clase, cu aproximativ 800 elevi.

De-a lungul anilor, denumirea şcolii s-a modificat de mai multe ori, ca efect al reformelor succesive din învăţământul românesc, care au afectat mai ales învăţământul profesional.

Astfel, în perioada 1991-1995, şcoala s-a denumit Grupul Şcolar de Construcţii-Montaj Tulcea. În perioada 1995-1998, şcoala s-a denumit Şcoala Profesională de Construcţii-Montaj Tulcea. În perioada 1998-2004 s-a denumit Şcoala Profesională Tulcea ( având clase de şcoală profesională – 3 ani şi clase de ucenici – 2 ani ) şi Şcoală de Arte şi Meserii în perioada 2004-2006, pregătind elevii pentru nivelul 1 (clasele a IX-a şi a X-a ) şi nivelul 2, respectiv clasa a XI-a an de completare. Din anul 2006, şcoala a devenit Grup Şcolar, putând pregăti elevii şi pentru ciclul superior al liceului, ruta progresivă, respectiv clasele a XII-a şi a XIII-a de liceu, denumire pe care o are şi în prezent.

În prezent, școala este denumită Liceul Tehnologic ,,Ion Mincu” (denumire aprobată din data de 1 septembrie 2012) și şcolarizează elevi pentru liceu tehnologic, rută directă curs de zi (4 ani de studiu), seral (5 ani de studiu) şi pentru învățământ profesional de trei ani.

 

Notă:  Datele din acest istoric au fost culese din ,,Monografia Grupului Şcolar Tulcea, ediţia I, anul 2007, întocmită de prof. Nicolae Ariton .